top of page

Despre mine

IN SFARSIT PRIMAVARA
Valentin Kolesnicov

Pentru mine, arta e un dialog continuu cu natura, cu forma, cu timpul. Și poate și cu anotimpurile oamenilor, dar mai ales cu sufletul culorii.

 

M-am apropiat de natură cu mult înainte să știu că va deveni inspirația mea principală. Încă de mic, plecam de acasă și mă pierdeam pur și simplu în timp, uitându-mă cum crește iarba, cum se mișcă gândacii, cum bate vântul sau cum plutesc norii. Ascultam broaștele în baltă ca pe un fel de concert improvizat. Nu mă gândeam atunci că, ani mai târziu, toate astea se vor transforma în culoare, în formă, în ritmuri vizuale.

În școală am fost atras mai ales de materiile umaniste și de științele vii: biologia, anatomia. O combinație care, într-un fel, s-a regăsit apoi și în parcursul meu artistic. Am terminat secția de ceramică, unde am învățat să îmbin forma și culoarea, dar, din cauza costurilor ridicate, am ales să merg mai departe cu pictura. Totuși, mai fac din când în când și sculptură. Îmi place să alternez materialele, să las spațiu pentru descoperire.

De-a lungul timpului am expus în locuri care mi-au rămas aproape de suflet: prima expoziție a fost în anul 2000, la Muzeul Literaturii Române, o serie de lucrări abstracte numite Boscoane, despre văzut și nevăzut, despre acele mici obiecte care pot face magie. A urmat o altă expoziție abstractă la Palatul Mogoșoaia, iar acum pregătesc o nouă expoziție, la Muzeul Goleștilor, care se va deschide pe 12 august 2025.

În paralel cu pictura, fac și fotografie, atât artistică, cât și comercială (produs, food, evenimente), iar grafica a devenit pentru mine un soi de extensie firească a picturii. Am experimentat cu linogravura și desenul în tuș, dar si linotipia care uneori au fost doar o etapă premergătoare lucrărilor pictate, dar adesea au devenit lucrări de sine stătătoare.

Prin ochii celorlalti

Vrăjitorii pe pânză, la Muzeul Literaturii

GIA IOVA (ZIARUL FINANCIAR) - 2000

Toate cele făcute și nefăcute se întâlnesc în expoziția lui Valentin Kolesnicov de la Muzeul Literaturii Române. Alături de "Casa" Mihaelei Schiopu din același spațiu, substanțialul șir de "Boscoane" ale lui Kolesnikov conduc ființa spre o nouă alcătuire. "Dintotdeauna m-au preocupat lucrurile ascunse, misterioase. Boscoanele sunt un fel de vrăjitorii ce țin de magia albă, neîncărcată de tenebre", spune pictorul. Aceste descântece neaose sunt transpuse plastic într-un mod foarte interesant: ele capătă o concretețe bine definită, tradusă în culori pline, curate. Senzația de volum, de realitate plină, se potrivește bine cu universul vâscos al vrăjitoriilor. Cu toate acestea, planurile sunt clar delimitate, vrăjile sunt limpezi, ca și cum s-ar dori lesne de descifrat. Excrescențe vârtoase pătrund aceste lumi bizare, destrămându-le și totodată completându-le.

Se poate găsi aici o "Făcătură" plină de ghimpi ori o "Curiozitate" traversând spații transparente. Se știe, țepii magici împung spre a distruge, dar aici par a avea mai degrabă proprietăți benefice, aducând cu ale acupuncturii. Mai sunt în expoziție resturi din "Ce a mai rămas (după sfârșitul lumii)", câteva "Sincope" înlănțuite pe parchet și "Vorbe" bolborosite cu tâlc. Abstracția se unește cu realitatea concretă, așa cum se întâmplă în gândul barbian: o pânză vorbind despre faptul "Ca vinovat e tot făcutul (ai sfânt doar nunta, începutul)" este revelatoare în acest sens. "Fața feței (Pan)" descrie același univers ascuns, dar ispitit de a se face vizibil, la fel ca "Pui de albastru", "Călăuză", "Țărâmul ascuns". Puțin mai virulente sunt boscorodelile din "Trăsnet" ori din cele cinci reprezentări ale "Ereziei". De notat că toată această apetență pentru mister apare la 40 de ani (Valentin Kolesnikov s-a născut în București în anul 1960 și a absolvit Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" în 1984), o dată cu debutul artistului. Această primă expoziție dezvăluie un spirit artistic deja format, pentru care fața ascunsă a lucrurilor reprezintă un loc miraculos, bun, rodnic.

Motto-ul expoziției – trei versuri ale unui poet popular din Năsăud, Ion Nichifor Someșan – este extraordinar:
"Cine-o venit o mai veni. /
Că dacă n-o mai veni /
Atunci degeaba o venit".
De această dată, cineva vine tare din urmă.

bottom of page